Sa privim Dunarea de pe Trescovat

Să privim Dunărea de pe Trescovăț

        Un traseu de o frumusețe rară, care ne oferă imagini deosebite, indiferent de anotimp.  Muntele Trescovăț este, de fapt, un neck vulcanic adică, mai pe înțelesul nostru, este format prin erupția lavei vulcanice care este expulzată printr-un coș (horn) spre exterior și, după stingerea vulcanului, în interiorul coșului rămâne lava vulcanică întărită.  Prin eroziunea materialului exterior, de-a lungul timpului, lava întărită ca un monolit apare la exterior fiind, în general, o rocă mai dură decât de pereții coșului.  În cazul nostru, Trescovățul este, de fapt, o rocă dură, o lavă vulcanică întărită în interiorul coșului vulcanic.  

.    

Traseul nostru începe de pe malul Dunării de lângă o casă (există și câteva locuri de parcare) aflată la 9 km de Cozla sau 10 km de Svinița, depinde din ce direcție veniți.  Ca informație suplimentară, ne aflăm exact în dreptul sitului arheologic Lepenski Vir de pe celălalt mal al Dunării, clădirea albă cu acoperișul din sticlă fiind un punct de reper.

Un panou de identificare al traseului se află în imediata vecinătate a drumului și, urmărind marcajul triunghi roșu, începem ascensiunea.  Ne aflăm la o altitudine de aprox. 140 m.  După primii 50 de metri trecem pe lângă sălașul lui Ivanovici, urcăm ușor, trecem prin porțiuni împădurite și poieni, ajungând apoi la un nou sălaș, cel al lui Petrovici.  Urcușul se întețește puțin și porțiuni pietroase se suprapun cu poteca noastră, iar imaginile Trescovățului sunt impresionante.  La fel, în spatele nostru, crește încet, încet și imaginea impresionantă a Dunării.  Urcăm ușor, nu ne grăbim și aproape după o oră de la plecare trecem apa unui pârâiaș unde facem o scurtă pauză și ne umplem bidoanele cu apă (este ultimul loc în care ne putem alimenta cu apă).  Alternăm trecerile prin păduri și poieni, pădure în care predominant este fagul, dar găsim și cer, carpen, mojdrean iar în poieni orhidee, garofițe, brândușe galbene sau violet, sunătoare, coada șoricelului și altele.  Fauna este reprezentată de mamifere precum căpriorul, lupul, mistrețul; reptile cum ar fi gușterul, vipera cu corn, sau broasca țestoasă a lui Hermann.

La aprox. 2h 15 min de la plecare ajungem la ultimul punct de urcare spre vest și, ușor fără să forțăm, în 15 minute suntem pe vârf.  Drapelul tricolor ne întâmpină fluturând în bătaia vântului, iar imaginea este copleșitoare.

Aici, la 755 m altitudine, cu aproape 615 m mai sus față de Dunăre, se deschide în fața ochilor o panoramă impresionantă, atât asupra plaiurilor românești cât și asupra celor sârbești, Dunărea șerpuind uimitor la picioarele noastre.  Vârful Trescovăț este unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Parcului Natural Porțile de Fier.  Spre vest vedem chiar și Ravensca, un sat de cehi, iar în aval pe malul drept al Dunării, Grebenul Sârbesc. Priveliștile de jur împrejurul nostru ne copleșesc cu frumusețea lor.

Aici, sus pe platou, un alt localnic renumit ne dă binețe.  Este vorba de pinul Bănățean.  Semeț și cu parfumul acelor și conurilor sale ne creează imaginea unui superb loc alpin.

După multe fotografii și contemplări asupra frumosului din jurul nostru, cu mare părere de rău, trebuie sa coborâm.  Ajungem, după 10 minute, în locul final al urcării și aici o luăm spre dreapta, spre est și apoi sud, ocolind monolitul imens care este Trescovăț. Poteca marcată nu pune probleme la început, dar după ce înconjoară Trescovățul, înainte de a o lua spre vest, marcajele devin mai rare și este nevoie de o atenție sporită.   La un moment dat, întâlnim un stâlp de marcaj cu o săgeată înspre Trescovăț.  Aici trebuie să urcăm în direcția Trescovățului cam 10-15 minute pentru a intra în firul văii de unde un drum forestier ne va scoate, în final, la locul de unde am plecat.  Din vârf și până la sosire am făcut aprox. 2 ore.

 

Durata traseului: 5-6 ore

Lungimea traseului: 10 km

Dificultate: medie

Trescovățul este, pentru drumeți, un prilej foarte bun pentru minte și suflet, cu priveliști unice de un pitoresc aparte.

Text și foto: Mircea Cușniriuc

.

Marea Hoinareala din vara lui 1988

Muntele mic-Baile Herculane

Septembrie 1988

Excursia din vara ,toamna lui 88 a fost una deosebita.

Startul s-a dat in 2 septembrie.Intotdeauna ,noi Grupirul, consideram iesirea mare din vara deosebita.Pregatirile au inceput din timp asa ca in final ne-am adunat destui "ghiolbani".

S-a plecat de dimineata, noi cei din Timisoara cu rapidul de Bucuresti iar cei din Recas cu personalul si punctul de intalnire a fost stabilit la Caransebes.Asa a si fost,dindu-ne mina si pupici in autogara din Caransebes.Apoi cu autobuzul,curand am ajuns la baza telefericului de la Muntele Mic.Prezenti au raspuns Misu,Horst si Lenuta,Nicu si Mirela,Giuca,Chelneru,Gheo si Maria,Doru si Gabi,Mircea si Dorina.Mai aveam o intilnire ,dar pe traseu la Gura Apei de unde trebuia sa-i pescuim pe tov.presedinte Oliver si pe Anca.

Cum rucsacii nostrii erau l-a inceput de drum ,adica incarcati la maxim pentru 10-14 zile am aranjat cu cei de la teleferic si am urcat cite unul,adica omul si rucsacul.Am trimis baieti

inainte ca sa-i poata ajuta pe cei care urmeaza.Si asa ,"pe sarma" am ajuns pe Muntele Mic.Vremea frumoasa ,soare si noi veseli,ca de prima zi ,am luat rucsacii in spinare si ne-am cocosat de la inceput.Dar asta este ,cum drumetului ii sade bine cu cararea ,i-am dat bice.Pina la Jigoria nu au fost probleme,iar acolo s-a facut o pauza mai lunga putin caci nu poti din prima zi sa rupi toti norii si nici recorduri mondiale sa scrii.Nici nu cautam.

Asa ca am trecut la verificarea greutatii bagajelor si nu stiu care a scos o sticla de licoare cu ceva grade ,rugind onorata asistenta sa-si de-a cu parerea.In mod normal nu se bea in timpul traseului dar fiind cererea neobisnuita,iar pe mine ma cam durea o masea mi-am zis ca este bine venita o aprofundare bahica.

Drumul chiar daca putin mai greoi a fost fara probleme si curind am ajuns la Cuntu.

Ne-am ales locul de tabara si s-au impartit sarcinile pe ziua in curs.Corturile s-au inaltat semet,prima zi si suntem in grafic.Cei mai multi si-au ales locurile cu iarba grasa si au montat cortul acolo.Eu nu am mai apucat asa ca l-am montat pe un tapsan putintel mai sus,stiu eu de ce.Vremea este foarte placuta si in afara de indeletnicirile cotidiene,mancare ,lemne de foc totul este perfect.Noaptea se lasa incetisor si intunericul ia locul luminei zilei.Stelele sunt peste tot pe bolta cerului si chiar iarba umezita,prezenta ,roua, ne dau de inteles ca miine vom avea o zi buna.Asa ne-am dus la culcare cu bucurie in suflet.Dar socoata de acasa,nu este la fel cu cea din piata.In noaptea respectiva au avut loc doua ruperi de nori.O revarsare a stihiilor naturii asupra noastra .Eu si Dorina motaiam totusi linistiti in cortul nostru,iar afara turna cu galeata.In curind s-au auzit si primele semne de rau augur de prin vecini.Caci cei care si-au pus cortul pe iarba grasa ,va mai aminti-ti, au luat apa serios,la bord si au devenit la fel de repede sinistrati.Doar 2 corturi au fost in regula,al meu si al lui Horst,pentru ca le-am montat mai sus,iar locul cu "iarba grasa de fapt ascundea o zona in care apa se aduna.

Ziua a -2- 3septembrie 1988

Dimineata ,o ceata grasa ,incit nu vedeai l-a mai mult de 5 metri a luat locul umbrelor noptii,iar noi murati, udati si la propriu si la figurat ,am lansat operatiunea ,uscarea echipamentului.Am facut doua focuri si pe linga ele cu hainele si sacii uzi,am trecut la treburi importante.

Uscarea hainelor se face la focul pierdutilor in ceata.

Pe l-a amiaza insa am reusit sa finalizam operatiunea ,dar ceata continua sa fie peste tot .Nu se vedea mai mult de 5-6 metri.Era destul de rau pentru ca sus pe creasta orientarea pe ceata e foarte dificila si muntii Tarcu sunt bine stiuti drept foarte periculosi in asemenea conditii.

Usor insa ceata se ridica,a mai durat aproape o ora si pe la 13 era perfect.Am luat rucsacii in

spate si am inceput sa urcam.Iata ca inca din prima noapte greutati vin sa se impotriveasca dorintei noastre de traversare a muntilor Tarcu si Retezat.Dar am trecut cu bine peste prima incercare si pentru marea majoritate dintre noi a fost de fapt, o lectie.Montarea cortului si alegerea terenului sint esentiale.Altfel ........

Dupa o ora buna am ajuns in creasta ,am luat decizia sa luam poteca care coboara in valea Olteana,poteca folosita in caz de vreme potrivnica,care ocoleste drumul de creasta ce duce pe vf.Tarcu pe linga cabana meteo.Am coborit incet ,incet pina in vale unde am gasit din nou apa,ne-am aprovizionat din nou si am inceput urcusul greu spre saua "Plaiul Mic".Curind sintem din nou in creasta ,dar timpul a trecut pe neobservate si acu deja este ora 18.Trebuie sa ne gasim un loc sa facem tabara.Observam putin mai jos spre una din vaile care formeaza riul Rece(Hideg)Gasim un izvor si locul este perfect.Ne montam rapid corturile cu atentie de data asta ,bucataria intra in functiune,primusurile biziie continuu si curind suntem si mincati.Oboseala insa isi spune cuvintul si intram in sacii de dormit,iar somnul ne cuprinde imediat.Odihna binemeritata dupa o zi care ne-a intrebuintat serios.Asadar a doua zi 3 septembrie 1988 s-a incheiat.

Ziua a treia

Dimineata zilei de 4 sepembrie se arata promitatoare.

Tabara zilei a doua,sus linga creasta muntilor Tarcu

in apropiereade Saua Plaiul Mic.

Rasarit de soare in Muntii Tarcu

Pe la orele 6 dimineata am iesit din cort,este senin vizibilitate foarte buna dar e un frig patrunzator.

Ma uit in jur si nu-mi vine sa cred ,portiuni de apa inghetata,deci a coborit sub 0 grade,wow.

Ma retrag inapoi in sacul de dormit unde e cald si bine.

Nicu ma intreaba din cortul lui cum e afara?Ii raspund ca e frumos dar rece .Curand toti ne trezim si ne intindem oasele .In jur de orele 9 suntem gata sa o luam din nou la drum.Azi este o zi mai lunga,urcam Matania, un virf ,dupa cum are si numele,pe care bati matanii.De ce ?

Urci si in fata ta vezi virful si-ti spui :-mai am putin ,trag de mine,si tragi de tine si cind ajungi aproape iti dai seama ca nu este varful,el este mai sus.Si continui,si continui,si din nou varful este aproape ,aproape ai ajuns,dar nu,nu apare altul mai sus ........si asa de vreo patru ori pina cind ajungi pe el.Cite matanii faci ca sa ajungi Matania.?

In stinga semet se arata Varful Caleanu decanul de altititudine din Tarci cu cei 2199 metri ai sai.Valea Suculetului in stanga lui,o vale tipic glaciara.In dreapta caldarea riului Hideg o vale de tip glaciar care te scoate spre Rusca in capatul ei.Mergem incet dar bine.Rucsacii sint destul de grei.Baietii au 30-35 kg,poate mai putin chelneru dar el e un baietel de fapt.

Si fetele sint bine incarcate.Am facut o repartizare a alimentelor pe fiecare si solicitam conservele si alte de ale gurii prima data fetelor doar dupa ce le vom consuma pe cele aflate asupra lor vom lua si de la barbati.

Urmeaza Vf. Baicu acum 2123 m si de dupa el coboram bine spre Saua Iepei la 1727 metri.Saua Iepei dupa cum spune si numele are chiar configuratia unei sei de cal,fiind vizibila de foarte departe si foarte usor recunoscuta,folosind ca punct de determinare a traseelor pe care le ai de parcurs.

In photo,Dorina,vedere din Saua Iepii, spre Muntii Retezat.

De aici vom cobori inspre Gura apei .Cabana nu mai este demult fiind inghitita de apele lacului de acumulare.Santierul este in functiune ,se lucreaza din greu.In departare distingem Retezatul ,si curind vom ajunge acolo.Coborim din sea si aproape de liziera padurii facem o pauza linga apa unui parau cristalin si rece.Jos la Gura apei vom face popasul nostru si vom fi in program pentru ca dorisem de fapt sa facem o noapte sub saua Iepei.Coborim incet prin padure si aproate de ora 17 ajungem la drumul forestier de pe valea Sesului.Ne adunam cu totii si o luam usor la pas.Curind auzim din fata un Heeeeiiii lop loooopp .Recunoastem glasul lui tov.Presedinte Oliver.Ne intilnim cu el si cu Anca care au ajuns aici adusi de parintii lui Anca.Grupul e deja deconcentrat si ii simt ca ei cred ca gata am terminat pe ziua de azi.Le spun ca trebuie sa mergem mai un pic sa ocolim putin lacul ,vreo 2-3 km.Cu greu ii urnesc si ii mai duc cam 2 km.Giuca devine nervos,spune ca nu mai poate.Ii cer sa mai mearga putin ,pina la primul loc bun de campare si cu apa.Gasim un loc foarte bun si ne relaxam in sfarsit.Montam corturile,stringem lemne pentru foc si surprixa.Mama lui Anca scoate din masina o galeata de 10 litri plina cu salata de cartofi.Mai apare si o lubenita uriasa asa ca avem un Festin.Va fi ultimul,de aici incolo gata cu excesele.....(am mai dori noi dar de unde?)

Linga noi un cort cu 2 drumeti.Discutam cu ei si aflam ca sint din RDG.Ii invitam la noi la masa ,ca este de unde.Saracii erau de doua saptamini pe munte ,aveau rucsace care nu aveau mai mult de 10-12 kg.Piinea era una neagra taiata subtire de vedeai luna prin ea.Nu stiu cum mincau astia de doua saptamini ,dar cred ca s-au mirat foarte mult si pina la urma au fost si multumiti.Focul de tabara ne-a mingaiat fetele noastre arse de soare si batute de vint de acuma si in final visele au prins putere in noaptea ce a venit.

ziua 4

05 septembrie 1988,este ziua in care urcam in Retezat.Vesnicul si extraordinarul nostru munte.Frumusetea lui unica ,cu pietrele lui dure si semete, cu jneapanul fremetator de un verde propriu,dat mai ales cu lacurile de apa montana,taurile lui atit de vestite.

Ne-am despartit de parintii lui Anca,oameni deosebiti si care chiar erau impresionati de ce faceam noi,dar asta e alta poveste.Eee si acum incepem sa urcam incet dar sigur prin padurea de foioase.Drumul nostru tine bine sus asa ca chiar daca viteza noastra este una scazuta,deh,suntem multi(15) si incarcati bine,castigam bine inaltime.Dam de un izvor amenajat si facem aici aprovizionarea cu apa pentru restul zilei,caci de aici si pina la caldarea Zanoaga nu mai avem alta sursa.Urcam pe spatele Zlatei,trecem de vf.Lapusnicu Mic 1852m altitudine si iesim din padurea de foioase.Suntem in golul alpin,si usor usor patrundem in zona deschisa a platoului Rades.

Oliver pe platoul Radesului la peste 2000m

Platoul asta e asa ca o bucata de campie la 2000 de metri plin de iarba grasa ,o pasune ce mai,calitatea intii.Lasam in stinga Vf. Zlata cu cei 2142 m si o luam direct acum spre Saua Zanoagei.In dreapta jos in vale vedem taul Zanogutei sclipind in soare,si taul spurcat mai ascuns putin.Este soare si placut,Mai facem cite o pauza de hidratare cum zice Tov. presedinte si apoi ne apropiem de valea Zanogii.Unii dintre noi sunt pentru prima oara in Retezat si asteapta nerabdatori sa vada lacul Zanoaga care este decanul de adincime al unui lac natural de la noi din tara(29 m).Ajungem deasupra caldarii si unii dintre noi raman muti de uimere.Frumusetea caldarii Zanogii cu lacul in prim plan,lasa o impresie minunata.Giuca isi exprima uimirea, este incintat.Nu avea o idee a marimii lacului Zanoaga si i se pare mare,chiar imens.Toata lumea este fericita.Am uitat de rucsacii grei de linga noi,de greutatea urcusului care parca nu se mai termina,acum privim si ne minunam de maretia naturii, a lucrului desavarsit creat de Dumnezeu.Coborim incet si ajungem aproape de lac.Ne alegem un loc de tabara mai ferit de vint care poate sa fie o problema daca se schimba vremea.

Montam corturile si apoi trecem la treburile curente .Stringem lemne uscate si seara la un foc de tabara impresiile noastre curg usor .Multumiti de ce am vazut pina aici ne retragem spre cort.

O noua noapte urmeaza.

Tabara noastra langa Zanoaga

Seara linga caldura focului

Ziua 5

Ne-am trezit de dimineata.Vremea s-a schimbat si este bine innorat.Crestele nu se vad fiind impresurate de neguri.Ne sfatuim si propun sa mai asteptam putin.Pina una alta o luam intr-o plimbare spre lac.Timpul este clar pus spre schimbare, norii coboara destul de jos.Inca nu bate vantul.Putem pleca ,nu avem mult de mers pina la "Lia",nu este asa departe,dar daca ne prinde o ploaie ca lumea si mai si tine o sa fie cam urat.Mai bine stam pe loc ,e cam acelasi lucru dar in schimb avem tabara montata aici.Brusc se pune ploaia si ploua destul de tare .Pana ajungem la cort suntem deja bine udati.Hotaram sa raminem pe loc.O zi plictisitoare in cort,care trece destul de greu printre reprize lungi de ploaie.Intr-un tarziu se lasa inserarea si trecem la odihna,speram pentru miine la o zi mai buna.

Ziua 6. 07 Septembrie 1988.

Surpriza mare.Afara este totul alb.Ploaias-a transformat in noaptea trecuta in ninsoare.Ninge si acum si se depune bine.Este si destul de rece,Incercam sa facem focul dar totul este ud si renuntam curind.

A inceput sa ninga

Primusurile intra in functiune. Este septembrie si ninge in Retezat.

Pe la 12 la amiaza nu se intrevede nici o schimbare in bine a vremii.S-a lasat si ceata bine.Intrebarea care se pune este ce facem noi in continuare.Daca timpul se mentine asa si dupa cum se arata este,este bine sa coboram.Dar acum este tarziu pina stringem corturile si facem rucsacii mai trece 20-30 minute si ne va prinde noaptea pe drum.Propun sa mai raminem inca o noapte pe loc si daca si miine dimineata vremea nu se schimba sa coborom la Gura Zlata.Pina atunci plecam in trei sa prospectam drumul spre Gura Zlata sus pe platoul Radesului.Daca este ceata si zapada orientarea este foarte dificila acolo, este de preferat sa facem o recunoastere ,ca a doua zi sa nu ne incurcam.Plecam Olivu,Horst si Eu,urcam rapid in sa, si acolo o luam inainte,nu se vede nici o poteca totul este acoperit de zapada care are cam 10-15 cm.Ne dam seama ca nu mergem bine si ne retragem inapoi in sa.O luam putin la dreapta si deosebim poteca in zapada.In platou ne despartim unul la mijloc si ceilalti doi pe lateral cam la 15 metri unul de altul, cit este vizibilitatea.Cautam stalpul de marcaj care sa indrume drumul spre Gura Zlata si spre Gura Apei.Inantam incet si deodata ne apare in fata un stalp.Sageata ne spune unde este directia, spre Gura Apei,scoatem harta si busola sa luam directia spre Gura Zlata si ne pierdem iara in ceata.Mergem ceva timp si ne apare din nou stalpul in fata.Nu se poate, doar nu ne-am invirtit in cerc.Ajungem la stalp,Uf ,ce bine, este altul si acesta ne indruma spre Gura Zlata.Perfect acum stim incotro sa mergem, dar de unde am venit,o alta intrebare.A inceput sa bata si vantul si spulbera zapada,astfel ca urmele noastre nu se mai vad.Continuam drumul in directia noastra si curind gasim si alte marcaje.Atingem linia jnepenilor si parca vantul s-a mai indulcit aici.Totul este bine si hotaram sa ne intoarcem.Revenim in saua de deasupra Zanoagei fara probleme.Am facut bine ca am prospectat zona,miine nu vom avea probleme de orientare, daca timpul continua sa ne fie potrivnic.Ajungem la corturi si dam liber la potol,adica ,pana acum se gatea centralizat iar acum ,datorita conditiilor e putin dificil,asa ca intra in functiune primusurile si se gateste in mai multe locuri ,adunindu-ne cite 2-3 corturi.Datorita frigului este bine ca fiecare sa manince bine,va fi nevoie de puteri sporite.Anca protesteaza ca ii este foarte frig la Oliver in cort ,asa ca o comisie se infiinteaza repede si contrar tovarasului presedinte i se face o inspectie a domiciliului sau fara a avea o imputernicire oficiala.Observam ca ca pinza cortului sau este de fapt o plasa impotriva tintarilor si aerul circula nestingherit.Noroc ca tenda este buna asa ca cortul sau este ca un antreu cu o foarte buna circulatie a aerului de unde si frigul de care a suferit biata fata.Asa ca este invitata in alt cort ,doar ea binenteles, sub protestul energic al tov. presedinte care spune ca asta a fost violare de domiciliu.Curat violare de domiciliu dar Anca este mutata la domn doctor.

Intr-un tirziu intram in sacii de dormit.Afara este frig bine,cu multe grade sub zero asa ca in cintecul suierat al vantului incercam sa dormim ceva.Nu prea pot pentru ca l-a un momentan vantul imi rupe o portiune din tenda,si-mi arunca cuiul hat departe.Bine ca a cedat cuiul ca altvel ar fi fost si mai rau.S-a sfisiiat tenda pe vreo 15 cm.Dorina iese afara si coase tenda in timp ce eu tin de ea.E un frig de-ti ingheata oasele.Reusim si ne bagam din nou in sac.

Ziua 7. 08 Septembrie 1988.

Ninge in continuare,Bate si vantul rau,asa ca decidem sa stringem tot.Facem rucsacul in cort ,le scoatem afara apoi si stringem cortul.Datorita frigului am rulat o rola atit de mare ,ca cortul nu a mai intrat in husa.L-am legat asa in spate.Intr-un sfarsit am terminat impachetatul.Pornim,zapada este mare si trebuie sa gasim drumul printre jnepeni,reusim si urcam in platou usor.De aici mergem ata ,ne-a folosit cautarea de ieri.Ajungem in zona jnepenilor si putin mai jos dam peste un bordei al ciobanilor.Intram inauntru si luam o pauza.Facem un ceai si ne revenim.Mai ce ghinion avem.Dar este mai bine sa coboram O luam la picior si urmeaza o coborire prin zapada apoi noroi pina jos unde intilnim Raul Mare Retezat.O coborire obositore de aproape sase ore.Linga casuta paznicului de intrare in rezervatia stintifica apare paznicul care ne priveste parca din alta lume.

-Ploua acolo sus?

_Da de unde ,ninge de numa numa.

-Nu se poate

-Ba se poate.

Ajungem la cabana Gura Zlata si ne cazam la casute.Horst gaseste un loc intr-o camera plina si acolo merge soba de teracota .Asa ca il facem purtator al hainelor ude si trimise la uscat.Sus este o trupa de nemti din RDG care au coborit si ei din munte.Se pare ca le-a prins ninsoarea pe platoul Radesului si au coborit in valea Zanogutei,si de acolo pe vale pina la confluenta cu Raul Mare.O adevarata aventura pentru ca nu e poteca turistica marcata pe acolo.

Si totusi astazi este 8 septembrie si este ziua lui Doru si a lui Maria.Asa ca seara ne prinde la un mic chef la inceput in cabana si apoi mutat la casute, chef care a durat pina tirziu in noapte.Oricum miine trebuie sa ne reorganizam asa ca raminem pe loc.Noapte buna.

Ziua 8.-09.Sptembrie 1988

De dimineata se face inventarul la potol.Daca la conserve si alimente neperisabile stam bine,la piine stam foarte rau.Libertatea la mincare, a scazut nivelul dramatic al bucatile de piine si pina nu refacem necesarul pe zilele urmatoare nu putem pleca.Asa ca mergem in colonia de la Tomeasa la aprovizionare.Ei,pentru cei mai multi dintre voi,cei care cititi aceste randuri pina acum nu ati realizat ce insemna aceasta aprovizionare.Dar uitati faptul ca mica noastre poveste are loc in anul 1988 cu un an inante de schimbare.Asa ca totul se gasea doar pe cartela sau nu se gasea,sau se gasea,la negru.Eee,acum va amintiti(cei care au trait vremurile acelea,unii le spun de trista amintire)Observ ca si eu am probleme cu rucsacul(aveam un rucsac cu cadru de aluminiu,atunci asa era moda)si cadrul era rupt intr-un loc.Asa ca l-am luat ,ne-am impartit sarcinile si cam sase insi am plecat sa rezolvam problemele.Pe sosea era un trafic impresionant .La fiacare 3-4 minute trecea cate o bascula Belaz de 24 tone care lucra la Barajul de la Gura Apei asa ca transportul a fost floare la ureche .In 5 minute eram in colonie.S-a rezolvat si problema "piine" ,parte din colonie cite o franzela de piine de persoane si parte din unitatea militara de unde "contracost"soldatul roman ne-a facut rost de citeva piini negre si gustoase.Am rezolvat si problema cadrului de rucsac impreuna cu Horst, filind o sarma de aluminiu peste teava de aluminu a cadrului, intr-un mic atelier de reparatii din colonie.Reveniti la cabana rezolvam la o bere cu un sofer pe o bascula, ca miine dimineata, sa ne duca ,contracost desigur ,pina Poiana Pelegii.Ne intelegem cu el sa plecam de la Gura Zlata la orele 9.00.De miine ne despartim de Gheo si Maria care trebuie sa se intorca ,acasa ,de la munca,gata concediul.Dar nu raminem 13 pentru ca Horst o aduce pe Ute,o fata din trupa de nemti.Acestia au hotarit sa plece spre casa,dar Ute avea intilnire cu parintii ,ca sa continue la Mare in Bulgaria.Asa ca se refac bagajele si la culcare.Miine o noua zi.

ziua 9-10 septembrie

La 6.30 de dimineata suntem treziti de claxonul soferului.A venit mai devreme pentru ca e ocupat mai tirziu pleaca in alta parte.Ok. E foarte bine si asa.Inca adormiti iesim rapid stringem cit putem de repede sacii de dormit ,ne facem rucsacii,platim,o luam pe Ute si ne luam ramas bun de la Gheo si Mari si urcam in bascula de 16 tone cu care urmeaza sa ne deplasam.Fetele intra toate in cabina unde-i cald si bine,iar noi baietii toti in bena basculei.Punem izolirurile lui tov.presedinte Oliver pe jos(celebrele lui sule negre) si ne asezam si noi.Am plecat.Curand insa resimtim frigul de afara,era destul de rece.Trecem peste barajul de la Gura Apei si drumul forestie urca incetisor pe valea riului Lapusnicul Mare,rau care ia nastere exact in locul unde dorim noi sa ajungem,in Poiana Pelegii,locul unde se intalnesc piraiele Bucura si Peleaga,pe la 1700 metri altitudine.Stam in picioare deja cei mai multi si ramurile copacilor si brazilor se aproprie amenintatori peste masina,asa ca in cateva randuri erau sa ne loveasca.Am instituit imediat regula ca primul care vede o craca amenintatoare venind sa strige "Atentie ".Se striga de citeva ori si toata lumea ia pozitii aparatoare.Doru observa la un moment dat ca,Chelnerul nu era prea atent la drum asa ca fara sa apara vreo craca striga tare Atentie.A urmat lasarea urgenta pe vine a lui Sorin(chelneru,de fapt nu era chelner dar prorecla era de la el de la servici unde cumpara suc,Citro,la pauza de prinz si vindea sticlele apoi la colegi,facea un ban cinstit)Risetele celorlati l-au suparat pe Chelneru asa ca la urmatoarea atentionare in semn de protest nu s-a ferit.Si a lua o craca de brad de toata frumusetea in fata,din nou in uralele de ris ale celorlalti.

Am ajuns in poiana Pelegii,am multumit soferului si am coborit in poiana Pelegii,unde am facut tabara.Urme de zapada se gaseau peste tot semn ca vremea potrivnica a ajuns si pe aici.Azi raminem pe loc ,reorganizare si odihna.

Ziua 10-11 Septembrie.

Dimineata ne prinde gata de actiune.Astazi avem un traseu destul de lung,dar pe care-l vom parcurge fara rucsace,mai precis cu rucsaci de tura,si mai precis se ia un rucsac la 4 persoane ,doar cu haine de rezerva si de timp nasol.

Cu o saptamina inainte de startul plecarii noastre din Timisoara am facut rost de o autorizatie pentru Rezervatia Stintifica ,si care am planuit-o sa o facem plecind de la Lacul Lia unde trebuia sa fie o tabara de mai lunga durata.Vremea urata ne-a dat peste cap planurile si asa acum incercam sa o facem totusi.Pentru asta trebuie sa ne miscam foarte bine ca sa ajungem pina la Gemenele.

Vremea nu se prezinta prea bine este inorat ,bate vintul dar asta poate ca e bine,poate alunga norii.Ne facem planul ,ne dam seama ca sus este zapada si ca asta ne va face sa mergem mai incet decit normal plus ca suntem totusi patrusprezece.

Urcam din nou in Retezat

O luam la picior,se urca bine si in doua ore suntem sus la Bucura.Timpul este la fel de mohorit,nu ploua dar este innorat si bate putin vantul.Luam poteca spre Turnul Portii si de acolo urcam pe linga lac,turnul este prezent si el asigurind protectia de milenii frumosului iezer.Imi pare rau ca nu ajungem pe linga unul dintre lacurile mele favorite din Retezat si anume Taul Agatat,care impreuna cu Slavei sunt lacurile mele de suflet.Incepem urcusul si in curind iata-ne in creasta.Zapada este destul de mare si sunt portiuni expuse,deci atentia este maxima.Asta are repercursiuni asupra vitezei de mers,dar asta este,siguranta mai intii.Dar brusc norii dispar si soarele ne incalzeste acum.Totul se transforma acum intr-o superba zi de toamna(toamna ,iarna)

Taul si Turnul Portii

Trecem pe sub Vf.Bucura 2433 m, si luam sub pasii nostrii custura Bucurei.Inaintam greu, zapada este mare si senzatia este deosebita,pentru ca acum este atit de cald incat am inceput sa dam jos de pe noi hainele groase.Cu mult efort ajungem in saua Retezatului.Unde luam o pauza.Aici trebuie sa ne hotarim asupra actiunii noastre viitoare pe ziua in curs.Este aproape de orele 13.00 si consider ca nu avem timp destul sa ajungel la Casa Gemenele si inapoi in Gura Bucurei.Asa ca patrundem putin doar asa de dragul Retezatului,dupa care ne reintorcem in sa,si dam Liber pina la ora 15.

Lumea nu asteapta multe rugaminti asa ca unii se pun la plaja,altii fac un fotbal cu bulgari de zapada.Suntem bine si fericiti,asta este lucrul cel mai important.Imaginea este fantastica,inspre Nord chiar de linga noi semet Vf.Retezat,Spre sud Vf.Judele,Bucura unu si doi si departe in sud est Peleaga si Papusa,Spre vest caldarea parcului stintific cu taul Gemenele,Negru si Stirbu,iar spre est peretele fantastic de frumos al Pietrelor.Fix la ora 15 incepem coborirea in caldarea Stinisoarei,trecem pe linga Taurile Stanisoarei si urcam culmea cu acelasi nume,coborind apoi in caldarea Pietrele.Trecem pe linga taul Pietrele care aproape ca este acoperit de zapada si inghetat si incepem urcusul spre saua Bucurei.Este cald inca,multi sunt inca la tricou cu mineca scurta,dar zapada incepe sa inghete sub pasii nostri.Ajungem sus in sa fortind ultimii pasi.Aici cind ajungi in saua Bucurei ,deodata ochilor le este oferita una din cele mai frumoase imagini ale muntilor Retezat.Dupa obositorul urcus Valea Bucurei cu celebrul sau lac apar dintr-o data in fata ta,si amutesti asupra acestei imagini facute de Dumnezeu. Totul este minunat si trebuie,te simti obligat sa ramai putin sa contempli,frumusetile nebanuite ale muntilor nostri.

Lacul LIA din caldarea Bucurei

De aici si pina la tabara facem cam doua ore si ajungem putin abositi dar multumiti pentru ca am avut parte in sfarsit de o zi exceptionala,cum rar se prinde in Retezat.Vara ,toamna,iarna intr-o singura zi.Super.

Ziua 11-12 septembrie 1988

Azi parasim Retezatul mare.Vom urca in Retezatul mic spre Vf.Piatra Iorgovanului de unde vom cobori la Campusel.Luam in piept urcusul spre saua Plaiului Mic 1879 m si dupa circa 40 de minute sintem sus pe linia crestei.Vremea e superba.Dupa zilelele trecute acum un soare stralucitor ne rasfata cu razele sale calde.De aici facem dreapta si o luam spre sud pe culmea Dracsanului.In stinga lasam Cabana Buta si lacul cu acelasi nume ,in drepta culmea Slaveiului pare atat de aproape ,dar se vede perfect cetatea de piatra a Retezatului.Unul dupa altul turnurile de control al cetatii se vad ca in palma:Papusa,Peleaga,Bucura,Retezatul,Judele.In stinga noastra se deschide creasta Piule Plesa iar in fata departe Piatra Iorgovanului cu ai sai 2104 m.

Cetatea Retezatului.Vedere dinspre Curmatura Dracsanului,Retezatul Mic

Retezatul vazut dinspre Piatra Iorgovanului

Poteca o ia prin o padure de jnepeni cu inaltimi mai mari ca ale noastre.Iesim la loc alpin si iarba grasa se lasa usor calcata de pasii nostrii.Ajungem Sub Piatra Iorgovanului.O ultima pauza de odihna si o ultima privire asupra Retezatului,pentru ca de acum coborim si el va ramine momentan doar in sufletul si amintirea noastra.Curind dupa o coborire obositoare ajungem la Cimpusel in apropierea cabanei de vanatoare.Gasim loc de tabara si punem corturile

Ciobanul Horst..sta ! (gandeste?)

Ziua 12-13 Septembrie 1988

Ne indreptam pasii spre izvoarele Cernei.Dar pana acolo o luam pe drumul forestier care se cheama pasul Jiu-Cerna.Inca de pe atunci se vorbea de o sosea care sa faca legatura cu Baile Herculane.Am scris bine,caci iata dupa 23 de ani tot la stadiul de vorbe suntem .Vorbe de fosti si actual conducatori ai Romaniei.Care este diferenta? poate o spuneti voi ,cei care veti citi randurile acestea.

Sa revenim insa la ale noastre.Dupa cativa km buni parasim drumul forestier si o luam la stinga pe spre abruptul Ratii.Aici intram in curind in Cheile Ratii si peretii de piatra se string.Stanci imense cazute blocheaza trecerea .

In Cheile Ratii

In Cheile Ratii

Lasam rucsacii de pe umeri si ne strecuram fara ei pe sub pietre si bolovani.Rucscacii vor fi coborati legati in coarda si asa trecem spectaculos de uimitoarele chei ale Ratii.

In Cheile Ratii

Iesim din chei in valea Cernisoarei,iar drumul devine mai domol.Suntem in preajma ciucevelor Cernisoarei, in Oltenia montana.Peisajul este superb.Ciucevele ,munti de calcar denumiti olteneste au un farmec aparte.Ici colo cite o casa ,conac cum ii spun cei de ai locului sau salase cum spun banatenii,pasteleaza verdele iarbii si al frunzelor copacilor.Ici colo cate o capita de fan ridicata in copac semneaza acest tablou incantator.Si asa cu privirile noastre plutind peste marea de culoare din jurul nostru ajungem la Izvoarele Cernei

Montam corturile in poiana dreapta si inierbata de linga Cernisoara,si dam repede fuga sa vedem Izvoarele Cernei,cel mai mare izvor din tara noastra.Izbucul puternic iese de sub munte si o ia voios si cristalin la vale pentru ca dupa doar 300 de metri sa inghita deja Cernisoara si sa plece spre intilnirea de mai jos cu Dunarea.Dar pina acolo mai taie muntele formand una din cele mai frumoase vai din Romania.

E bine de stiut ,ca sa putem face o comparatie ,ca la viituri sau la topirea zapezii debitul izvorului Cernei este atit de mare ca ar putea alimenta cu apa potabila un oras de marimea Bucurestiului.

Noroc ca mai sus numitul este destul de departe asa ca locurile acestea sunt in siguranta.Doamne ajuta.Gustul apei este unul deosebit,nu te mai saturi de ea.Este una din cele mai bune ape de izvor baute de mine.

Linga noi la ocolul silvic este vinzoleala mare.Arome puternice se inalta si asmut simturile noastre.Trimitem pe tov.Presedinte si pe domn doctor in misiune,poate mai gaseste ceva,ca stam rau cu piinea.

La intorcere,cu mina goala ne indruma spre rabdare.Sunt asteptati mai marii judetului la o sindrofie,asa ca nea Sarcina padurarul ne-a spus sa revenim dupa ce pleaca,hapletii ,ca precis ramanie dupa ei.Si mare dreptate a avut.Seara la lumina galben rosie a focului de tabara,ne-am adus aminte de toate intimplarile din ultimile zile si cu surisul pe buze, intr-un tarziu mos Ene pe la gene ne-a cuprins pe toti in ultima noapte din minunata noastra tura.

ziua cea din urma-14 septembrie 1988

Astazi este ultima zi a excursiei noastre.Din Muntele mic si pina la Izvoarele Cernei pe poteci de munte.De dimineata am auzit un Camion cu motorul duduind ,am iesit din cort si am vorbit cu soferul sa ne ia la intoarcere.Incarca lemne si peste 3-4 ore este inapoi.Perfect avem timp destul pentru toate activitatile de dimineata.astfel ca pe la 11 apare camionul.Ca de obicei ,fetele in cabina ,noi deasupra pe lemne.Ne luam ramas bun de la Izvoarele Cernei ,si camionul ia drumul ce urmareste malul drept al lacului de acumulare Iovan Iorgovan.Repede ajungem si la intrarea in Cerna Sat unde sintem anuntati de o pauza de 15 minute,perfecta pt. a vedea Cheile Corcoaiei.Sarim din masina si intram in micile dar impresionatele chei ale Corcoaiei ,locul in care Balaurul fugarit de Iovan Iorgovan(Fat Frumos sau Hercule dupa altii) a sfredelit muntele si s-a strecurat spre a scapa de urmaritor.Apa adinca din dorna si peretii unici dau viata acestui loc de poveste.

De aici din nou la drum si suntem lasati la 8 km de Baile Herculane,caci i-a fost frica soferului sa nu fie prins de militie,cu noi asezati confortabili deasupra pe lemne.

O luam pe jos si dupa 500 de metri dam de o trupa de muncitori care lucrau la drumuri si ii astepta un tractor cu o remorca spre ai duce acasa.Intrebam cit mai stau ,inca o ora,super avem timp si de prinz ,de ultimul prinz.Ultimele conserve sunt adunate de prin rucsace,mai avem 3 conserve cu fasole si doua de carne.deci iese o ciorba foarte buna.Deschidem conservele si e chiar invers

3 de carne 2 de fasole.Ciorba se transforma in papricas.Orice ,ca ne este foame.Curind am ajuns in Herculane si din gara am urcat in trenul care trebuia sa ne duca acasa.Am aranjat si cu nasul si ultimile amintiri s-au perindat in mintea si inima noastra.Asta a fost Tura de vara 1988-Muntele Mic-Izvoarele Cernei -Herculane.Aproape doua saptamini de hoinareala pe muntii atat de dragi noua,prin superbele peisaje ale muntilor Tarcu si Retezat,cand mingaiati de razele soarelui cind suflati de vintul rece de prin munti,cand udati de ploaia rece,cand ninsi sub fulgii de zapada prematuri ai iernii ce va sa vina.

La final de tura langa Izvoarele Cernei

Astept acum si comentariile voastre ,ale celor ce sper ca s-au delectat putin prin citirea umilelor mele insemnari

Sa ne vedem cu bine si poteca buna.

Musuroaie 87

Intotdeauna pentru mine,Baile Herculane,inseamna ceva aparte,o aroma,deosebita ,proprie si inconfundabila, o aroma a vremilor trecute si a istoriei locului care se pierde in lungimea timpului de inceput.
Dar frumusetea locului nu se termina aici.De o parte si alta a Cernei care curge ca un adevarat riu de munte desi altitudinea e mica,sunt numeroase alte vai complementare care au frumusetea lor unica,aroma de aventura pe care trebuie sa o descoperi.De la valea Salistei,valea Ferigarilor cu superbele chei ale Prolazului,valea Jelarau care incepe imediat dupa Crucea Alba,Valea Saua Padina,Superbele chei ale Tasnei,Poienile inalte pina la Vf.lui Stan , care fac parte din Muntii Mehedinti si pe partea cealalta ,Muntii Cernei cu Casacada Vinturatoarea ,Poiana Cicilovete,Cheile Prisacinei cu pestera Salitrari,Pestera lui Ion Barzoni ,Stanca de la Bobot,Cheile Corcoaiei de dupa Cerna sat si atit de multe alte locuri pe care le uit sa le mai numesc aici.
Zona Herculane-Valea Cernei este o bijuterie pretioasa a turismului rominesc,locuri de care nu te poti satura niciodata.De cite ori revin o fac de parca sint prima data.Intotdeauna descopar lucruri noi si ma minunez de ele.
Prin octombrie 87 Impreuna cu Misu,Simona si Dorina am facut o iesire in dorinta sa gasim o pestera :Soroniste ,citisem despre ea si doream macar sa o localizam.
La urcare prin vechea cariera ne-am intilnit cu doi localnici plecati sa faca o tura si care ne-au dat informatii pretioase despre locul in care trebuie sa ne abatem de la poteca ,sa ajungem la pestera.Dar cum socoteala de acasa nu este la fel cu cea din piata am trecut fara sa observam locul si asa am ajuns pina sub virful Domogled.E un loc superb ,brusc se opresc foioasele si apar jnepenii si iarba grasa specifica zonelor alpine ca la 2000 de metrii altitudine,desi vf. Domogled are cu mult mai putin doar 1105 m.De fapt sunt doua vf.cel dinspre vest si care se vede dinspre Bai si altul putin mai spre est.Fiind aproape am urcat spre cel de al doilea dorind sa vedem panorama de pe el.Si intr-adevar am avut ce vedea ,spre sud pina la Dunare spre nord crestele Retezatului ,Tarcului si Godeanului,iar direct sub noi o poiana mirifica iar in marginea ei o cabanuta superba.Chiar ne gindeam ce o fi cu ea? Ziua se apropia usor de asfintit si ne-am propus eu si Misu sa ne interesam,pentru ca ar fi un loc perfect pentru un revelion.Am coborit rapid si am ajuns la salasul la care ne-am cazat.A doua zi am coborit spre Herculane si ne-am reintilnit cu cei doi alpinisti localnici care ne-au lamurit.Cabana era in poiana Musuroaie cum spun oltenii sau Musuroane cum spun banatenii,fiind aproape de limita geografica dintre cele doua regiuni. Deci este cabana Musuroane si apartinea de ocolul silvic Herculane.
Ajunsi acasa i-am spus si lui tov. presedinte Oliver(fiind vorba intre noi peripetiile de la Musuroaie pot fi citite si pe blogul lui www.olivu.bloging.ro Titlul paginei fiind "Blaturi de nisip") asa ca in noiembrie am fost din nou in inspectie in zona.De data aceasta am descoperit si Pestera Soroniste si Cabana Musuroaie.Pestera este destul de greu de gasit venind dinspre Ferigari sau dinspre Domogled.Mai usor este sa vii direct de jos urcind direct in valea de linga vf.Soimu.
Oricum am intrat in ea dupa ce ne-am aprins lampile de carbid,eeee aici sa va spun ca aveam o serie de lampi in Grupir extraordinare,de ce? Pentru ca flacara era alba curata si nu facea deloc dar deloc fum.Si asta datorita pastilei de safir gaurita cu laser si a carui gaura era de ordinul micronilor ce se afla in capul brenerului.Deh daca ai pile la FAEM la safire si rubine e usor NU?Intrarea nu era mare dar era spectaculoasa ,chiar acolo fiind o spartura in tavan si unde peste citiva ani vom face o mica scoala de alpinism .
Dupa primii metri de la intrare tavanul urca brusc la 14-15 metri,Stalactite unele din mondmilch strajuiesc de o parte si de alta.Dupa circa 100 de metri pestera se largeste si coboara pina in buza primului aven.Senzatia aici este foarte ciudata.
Aici ,privind in haul imens care are cam 30 metri diametru ,al carui fund poti doar sa-l ghicesti acolo la 31 de metri mai jos si aruncid o piatra in abis , ascultind ecourile repetate si ridicind privirea spre tavan pe care-l banuiesti acolo in intunerec,gindul iti fuge la sinistrul nume pe care il mai poarta pestera:"Gaura Dracului"
Multumiti de ce am vazut ne-am propus sa revenim in viitor si sa includem Pestera Mare de la Soroniste pe lista locurile care merita explorate din plin.
Am plecat spre poiana Musuroaie unde am ajuns usor urcind dinspre valea Ferigari pina intr-un punct care facea diferenta dintre Imperiul Austriac si Tara Romineasca, aici era granita veche dintre cele doua tari si in mijlocul potecii statea semnul de granita ,o mare semisfera din beton in care trebuia sa fie infipt stilpul de frontiera,al carui urma putrezita l-am gasit ceva mai incolo.Aici intersectam o poteca venita din stinga dinspre Vf. Domogled si al carui nume era "Cararea Pisicii"
Am coborit usor spre poiana Domogled si la capatul ei am dat si de cabana vazuta in urma cu o luna de pe Domogled.


Cabana Musuroaie



In fata cabanei Musuroaie Dorina,Oliver,Mircea,Misu

Cu ajutorul Domnului cred ,pentru ca Dorina adormind cu capul pe masa de lemn din fata cabanei a visat locul unde se gasea cheia,s-a trezit si s-a dus direct la acel punct de unde a ridicat cheia ,asa ca am vazut cabana si pe dinauntru.
Am aflat apoi de la niste trecatori ca padurarul se numea Alexandru Stefan si este din Podeni.
Poiana in schimb ,superba ,de poveste,plina de flori de munte,cu o vedere excelenta inspre vf.Domogled,un loc in care m-am intors de multe ori in care am stat si la cort,unul din "platurile" cele mai placute ale mele.Am coborit prin valea Jelarau trecind pe linga izvorul cu acelasi nume ,izvor amenajat acum si care ostoieste setea drumetilor .Putini stiu ca acolo era instalat pina dupa primul rasboi mondial o mica unitate de graniceri care avea ordin sa urmaresca si activitatea din Herculane.La putin timp de la izvor ajungi linga "Crucea Alba"

La Crucea alba-de la stinga la dreapta Mircea,Dorina,Misu si Oliver

De aici panorama iti pune in palma toata frumusetea bailor a orasului vechi,pina dupa Hotelul Traian spre uzina electrica.Privelistea este superba si parca trebuie sa te tii de stincile de linga tine ,care sa te opresca din incercarea unui zbor aievea .Doar Pinul Banatean cu a sa palarie celebra reuseste sa imblinzeasca colturile de stinci si prapastia ametitoare.Sus ,doi vulturi,dau ocol dupa vreo prada,si urmaresc cu ochii lor vigilenti orice miscare de la sol.
Am ajuns acasa am discutat cu toti prietenii nostrii si s-a hotarit ca este nevoie de inca un drum ,dar care sa ajunga pina la padurar acasa si acolo sa faca tot posibilul in al indupleca sa ne lase sa facem trecerea in 1988 la Musuroaie.
Asa ca in decembrie cam cu o saptamina inainte de craciun, un mic comando a plecat din nou in "misiune" .
Ajunsi in gara la Herculane prima surpriza ,totul era alb.Zapada desi nu era mare era prezenta peste tot.Eram sase.Misu ,Simona,Doru,Gabi,Dorina si eu.Am urcat rapid in autobuz si dupa numai 15 minute eram deja la baza urcusului din cariera de var la "Fintina lui Ludovic" Un izvor amenajat cu o apa cristalina si curata dar rece de iti clantaneau dintii in gura daca o bei.E poate va intrebati de unde numele de Ludovic,sau poate nu ,gindindu-va la vechimea istoriei in Baile Herculane loc de intilnire si sfaturi precum si de promenada si pentru capete incoronate.
Ca sa risipim orice urma de indoiala trebuie sa va spun ca de fapt numele l-am dat noi.De ce? Simplu.In acel loc ne opream sa ne facem proviziile de apa pentru traseu si lucru foarte important sa ne dam jos iarna LUDOVICII adica izmenele de pe noi,pentru ca urmau 30 de minute de urcus abrupt si greu ,si nu dorea nimeni sa se incalzeasca prea tare.
Astea fiind spuse,adica scrise,pardon,mai departe pasii ne poarta prin cheile Prolazului ,chei nu prea lungi dar superbe,cu o mica grota in perete sus cu doua intrari,si apoi de lungul vaii Ferigari (sau Intre Pietre cum mai numesc valea localnicii)si cam la 2 ore le la plecare ajungem la salasul nostru.Este a treia oara in ultimile trei luni.De data aceasta suntem pregatiti cu de toate.Data trecuta Misu a avut probleme mari cu ....purecii reactivati la viata odata cu incalzirea camerei,si nu mai putini de 10 au fost prinsi executati si apoi aruncati in soba.Eu personal am respectat atunci ordinul dat de tov. Presedinte Oliver si l-am aplicat.
Adica eu nu am treaba cu ei, ei nu au treaba cu mine.Si a mers.Noi doi nu am avut nici o problema.E adevarat ca Misu spunea altceva dar cine-l baga in seama.Daca are singe bun de supt,,treaba lui.Probabil ca e dulce....Singele ,nu el!!!!!!
Sa revin acum,am intrat si prima operatie a fost cea de gazare a intregului spatiu.Dupa circa 20 de minute abia am aerisit si asa am scapat de toti inamicii.
Am lasat fetele cu Doru si eu cu Misu am luat-o la picior spre Podeni.
Am trecut pe linga Musuroaie ,aici zapada era de 30-40 cm si era proaspata .Totul parea parca din povesti.Albul zapezii sclipea in lumina soarelui.Ne simteam extraordinari de parca contribuiam si noi la asternutul de minuni din fata ochilor nostrii.De la cabana am urcat prin padure si dupa 15 minute am ajuns la drumul de creasta al muntilor Mehedinti si in fata ochilor nostrii se desfasura toata panorama podisului Mehedinti.Eram uluiti de frumusetea locului.Nu am sa uit niciodata acest moment.
Dupa circa o ora, pe lumina inca ,am ajuns la intrarea in sat.Doi oameni stateau in drum de vorba.Ne-am apropiat si am intrebat?
-Nu va suparati il cautam pe domnul(nu tov.)Alexandru Stefan,nu stiti unde sta?
-Pai eu sunt,dar poftiti in casa.
Am ramas interzisi.Eram in casa omului,la masa lui.Nu ne-a intrebat cine suntem cum ne cheama ,ce vrem ,de unde venim.
A venit ,a luat loc in fata noastra si atunci am inceput noi, aveam pregatit tot textul.Dar prima oara i-am intins mina si ne-m spus numele apoi iam zis direct cine suntem si ce vrem.Cum am vazut cabana de pe Domogled acu 2 luni ,cum am vazut-o acum o luna si l-am rugat sa ne primesca de revelion.
S-a sculat si a spus,vin imediat si a plecat.Ne uitam unul la altul .E de bine,e de rau?
A revenit si a intins mina catre noi si a spus: poftim cheia!!!
Am ramas interzisi.Ne uitam unul la altul ,la cheie ,la Nea Stefan(care a devenit apoi prietenul nostru si mult am mai adastat prin casa lui)
Un om simplu care ne-a citit imediat si care a avut incredere in noi imediat.Ne-am simtit onorati si in acelasi timp bucuria era fara de margini.Am mai discutat cam inca o ora despre cabana si locurile de aici si ne-am inteles sa ne vedem de sarbatori la Cabana.Am plecat si intunerecul ne-a ajuns din urma.Am aprins lanternele si am luat-o la picior.Urcind din greu pe drumul forestier la un moment dat ,cind treceam printr-o padurice si intunericul era profund acolo auzim deodata: STAI PE LOC.Ne-am oprit instantaneu,parca era o mogildeata de om in fata noastra cam la 30 de metri.Am indreptat lanterna si am incremenit si mai bine.Am simtit transpiratia rece pe spatele meu imediat.Un fior m-a strabatut.Si nu de frig.Omul nostru avea o pusca in miini si o tinea spre noi.
INTOARCE LANTERNA ,ASA.CINE SUNTETI DE UNDE VENITI.
Pai i-am spus cine suntem,da de unde sa ne stie el,sau noi pe el,Apoi i-am zis si de unde venim.E,numele lui Nea Stefan a fost ca o parola corecta.Omul era padurar si el,si s-a speriat. A crezut ca suntem braconieri si s-a speriat ,in miez de noapte multe se pot intimpla.
Am plecat mai departe ,inima ne-a revenit la loc si curind marsaluind prin zapada afinata am ajuns la salas.Doru statea afara scrutind ca un lup de mare zarile cautind lumina farului in ajutor.In mina dreapta tinea o furca si asa aducea a "Poseidon" cu tridentul sau in mina.Fetele aveau o protectie deplina.
Bucuria la vedere cheii a fost mare,si imediat planurile de revelion curgeau.
Sa nu va spun ca la Timisoara la coborirea din tren Oliver ne astepta ca sa afle raspunsul.Cred ca a venit la toate trenurile dinspre Herculane.Si tov. Presedinte a fost foarte multumit sa afle ca misiunea a fost indeplinita cu succes , si mai mirat ca a vazut si cheia in miinile noastre.Ce sa facem,norocul nostru ca nu a venit cu noi sa strice relatiile diplomatice de la inaltimea functiei pe care o avea.
Despre revelion in partea a doua .
Pina atunci un sincer bun ramas.
Pe curind